Live Text. Klaus Iohannis, declarații de presă după accelerarea pandemiei de Covid-19: ”Urmează ca țării noastre să îi fie alocate peste 10 milioane de vaccinuri Covid-19/ Pentru România ne așteptăm să ajungă în primul trimestru al anului viitor” – VIDEO

Publicat: 03/11/2020, 18:14
Actualizat: 03/11/2020, 20:46

Președintele Klaus Iohannis a sustinut marți o conferință de presă, de la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, într-un context de accelerare a pandemiei de Covid-19. În ultimele 24 de ore, autoritățile au raportat un număr record de cazuri de îmbolnăviri – aproape 8.000 – dar și de decese – 120 de persoane.

Conferința vine după o ședință de evaluare și de prezentare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19, convocată de șeful statului.

La discuțiile cu șeful statului au participat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful SDU, Raed Arafat, precum și alți specialiști în domeniul medical. Este vorba de general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

Principalele declarații ale șefului statului:

”Situația epidemiologică de la nivelul tutror statelor mebre se degradează rapid, iar populația este expusă unui risc major. România se confruntă cu cifre îngrijorătoare și autoritățile se adapteaza cu noi măsuri pentru a controla transmiterea virusului . Ne punem cu toțîi mari speranța în dezvoltarea cât mai curând posibil  a unui vaccin covid-19, un vaccin sigur și eficient, iar eforturile la nivel international arată dorința de a avea nevoie de acesta. România este parte a acordurilor încheiate de Comisia Europeană pentru furnizarea vaccinurilor Covid-19, atunci când vor fi disponibile. Urmează ca țării noastre să ii fie alocate peste 10 milioane de vaccinuri covid-19. Din cauza cererii si a capacității reduse de productie, vaccinurile vor ajunge în mod etapizat in tarile europene. Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă urmând să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor.
În baza convențiilor făcute în UE, toate statele membre vor primi aceste tranșe. Când va fi livrată prima tranșă, toate statele UE vor primi cota corespunzătoare din tranșa necesară. primi care vor fi vacinati vor fi lucratorii din sistemul medical, dar și persoanele din grupele de risc. Vaccinarea întregii populații va incepe, cel mai devreme, în primăvară. Am convocat o întâlnire cu Ministrul Sănătății și experți din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirii României și am discutat despre găsirea celor mai eficiente soluții la nivelul întregului sistem sanitar, de la medicul de familie până la nivel de spital.
Pentru a combate dezinformarea este necesar un proces transparent și clar și mă bazez pe reprezentanții mass-media.
Ministerul Sănătății  mi-a prezentat Strategia de vaccinarea anti- Covid-19 în România:  platformele de vaccinuri, cadrul legal, modul în care va fi organizat și va funcționa programul naționale, etapele vaccinării, precum și rețeaua de stocare și distribuție. 
Toate aspectele sunt foarte importante și sunt analizate inclusiv la nivelul UE, pentru că noul vaccin are nevoie de condiții speciale de transport și depozitare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare. Fac apel la personalul medical de la toate nivelurile de a se pregăti și a se informa corect. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie să fie bine instruiți. Am solicitat ministrului Sanatatii sa identifice resursa umana pentru fiecare etapa de vaccinare si sa stabileasca un plan al stocurilor de materiale de care va fi nevoie.

Am discutat și aspecte de logistică, dar și despre dezvoltarea unor mecanisme de supraveghere activă a tuturor elemenet legate de procesul de dezvoltare.

Înainte de a trece la întrebările dvs. vreau să fac referiri la un subiect urmărit cu mare interes în toate colțurile lumii. Ne mai despart doar câteva ore de aflarea primelor rezultate ale alegerilor pentru președintele ale SUA, un moment de referință în plan geopolitic. Din perspectiva României, relația cu SUA rămâne una fundamentală, aprofundarea și extinderea Parteneriatul strategic România – SUA fiind un pilon de baza a politicii externe, dar și de securitate. Totodată, administrația SUA, indiferent de coloratura politică, au susținut dezvoltarea relațiilor cu România, pe toate palierele.  Cu precădere, în ultimii ani am înregistrat progrese notabile și evoluții concrete pe multiple dimensiuni ale parteneriatului comun, iar cu ocazia vizitei în Washington, în 2019, aceste dimensiuni au fost extinse și îmbogățite cu noi domenii, precum securitatea rețelelor 5G și domeniul nuclear civil. În privința cooperării politico-militar și de securitate, a crescut semnificativ nivelul de conștientizare a importanței strategice a Mării Negre, atât în SUA, cât și la nivelul NATO, și am dezvoltat o viziune comună, România-SUA, cu privire la acest spațiu.

Au fost puse bazele pentru creterea în continuare a prezenței militare a SUA în România, că o garanție de securitate în față provocărilor complexe din regiune.  

La capitolul cooperare economică și energie, au fost înregistrate progrese semnificative în ceea ce privește cooperarea în domeniul nuclear-civil. A fost parafat un acord de dezvoltare, săptămana trecută a unor proiecte concrete la Centrala de la Cernavodă. În ceea ce privește  continuarea activă a demersurilor de aderare României la programul  Visa Waiver, partea americană a dat asigurări că acordă o atenție deosebită obținerii de progrese concrete în acest domeniu. Eu mă voi implică în continuare în mod direct pentru consolidarea și extinerea Parteneriatului Strategic cu SUA”. 

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
WhatsApp, în mare pericol. Datele personale pot fi furate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
„S-a născut luptător” Cum se simte fiul lui Christian Sabbagh după ce a fost operat...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cum vor influența schimbările climatice agricultura românească?
×